Liturghie arhierească la mănăstirea ieșeană unde au fost aduse prima data moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 13, 2021   Autor: Tudorel Rusu

În zilele de 12 şi 13 iunie 2021, ȋn Arhiepiscopia Iaşilor s-au aniversat 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la Iaşi. Sfintele odoare au reprezentat un dar al Patriarhiei Ecumenice pentru domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, fiind aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică, atunci zidită, a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”.

Cu acest prilej, în biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din capitala Moldovei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

„Puterea dreptei credințe însuflețește pe oameni, îi înspiră și nu trece o data cu viața lor”

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, ierarhul a vorbit despre binefacerile pe care Dumnezeu le revarsă celor ce-și îndreaptă pașii spre El și care mărturisesc dreapta credință. Totodată, ierarhul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să-l pomenească pe domnitorul Vasile Lupu, cel ce a adus moaștele Sfintei Parascheva la Iași în urmă cu 380 de ani: „Prăznuirea de astăzi a Sfintei Parascheva - aducerea sfintelor ei moaște - ne îndatorează să ne bucurăm de această moștenire, dar și să-l pomenim pe domnitorul Vasile Lupu, nu doar pentru iertarea păcatelor pe care ca om le-a săvârșit, ci să-l pomenim cu recunoștință pentru că a fost insuflat de dreapta credință în tot ce a făcut și în tot ce ne-a lăsat moștenire: o biserică precum cea a Trei Ierarhilor, aducerea moaștelor Sfintei Parascheva, punerea bazelor întregului învățământ din Moldova și nu numai. Școala Vasiliană, de exemplu, a fost legată de obștea Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. Suntem chemați așadar în această zi să înțelegem că puterea dreptei credințe însuflețește pe oameni, îi înspiră și nu trece o data cu viața lor. De aceea, ziua de astăzi ne este zi de prăznuire, zi de bucurie, îndeosebi aici, în biserica din Iași în care pentru prima data au fost aduse moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Încă de atunci, scrierile lui Paul de Alep, ale lui Evliya Çelebi și ale altora care au trecut prin cetatea Iașilor consemnează, pe de o parte, frumusețea Bisericii «Sfinții Trei Ierarhi», iar pe de altă parte cinstirea și credința care îi însuflețea pe credincioșii moldoveni, care veneau des să se închine moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva”.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost citite și rugăciuni de mulțumire aduse Bunului Dumnezeu pentru pentru toate binefacerile primite în aceste veacuri de când a rânduit ca Sfânta Cuvioasă Parascheva să își găsească tihna în inima Moldovei, precum și rugăciuni de pomenire pentru domnitorul Vasile Lupu.

***

Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” (Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur), ridicată de către Voievodul Vasile Lupu între anii 1637-1639, locul unde au fost aşezate moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în anul 1641, pe 13 iunie, şi unde au stat spre închinare până în anul 1888, este până astăzi unul dintre cele mai renumite complexe de artă feudală românească, o capodoperă arhitecturală trecută în legendă şi care nu încetează a uimi vizitatorii din întreagă lume. Faima monumentului o constituie broderia de piatră a zidurilor exterioare, păstrată în formă originală, în cea mai mare parte. Treizeci de bandouri ornamentale evoluează succesiv pe întreg spaţiul exterior al zidurilor bisericii, de la temelie până sus la cornişa turlelor, rememorând şi prelucrând vechile crestături în lemn şi broderii naţionale, împrumutând însă elemente asiatice şi occidentale. O impunătoare torsadă constând în împletirea a trei elemente - simbol al Sfintei Treimi - desăvârseste complexul arhitectonic al bisericii.

GALERIE FOTO completă de la eveniment, aici: https://doxologia.ro/foto-sfanta-liturghie-la-manastirea-sfintii-trei-ierarhi-380-de-ani-de-la-aducerea-la-iasi-moastelor

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri